"Education is the most powerful weapon which you can use to change the world." - Nelson Mandela

Veaceslav Negruța: Avem 3 opţiuni pentru continuarea investigaţiei şi recuperarea miliardelor

0

Se pare că guvernarea actuală nu va admite nici în ruptul capului continuarea investigaţiei în cazul miliardelor şi celor trei bănci. Acum, cu siguranţă, mai poate fi adăugată încă o bancă – BNM şi rezervele valutare secate. Este riscant pentru guvernare să admită apariţia de nume şi adrese.

De la internaţionalizarea investigaţiei ar putea porni demisii şi schimbări esenţiale în sistemul potitic şi guvernarea ţării, contrar împotrivirilor şi rezistenţei actualei guvernări.

Pentru ca liderii Alianţei se tot împotrivesc unei anchete veritabile şi recuperării, precum şi prin admiterea că vor reuşi să-i trimită la plimbare şi pe cei de la Kroll, motivând pulbic un preţ exagerat, avem 3 opţiuni pentru continuarea investigaţiei şi recuperarea miliardelor:

  1. Simplificarea caietului de sarcini pentru compania Kroll până la expluderea elementului de recuperare. Guvernarea zice că asta îi deranjează – preţul recuperării. Să dăm recuperarea într-o parte şi să avem investigaţia, etapa a doua, cu nume şi adrese. Recuperarea să fie separat făcută după ce vor fi cunoscute toate personajele implicate. Poate de recuperare ar putea fi interesate şi unele instituţii ale Statului, majorându-le un pic şi bugetul. Dacă acum sunt în captivitate şi nu pot face nimic.
  2. Iniţierea unui proces public intern împotriva unor instituţii şi conducerea acestora, care reies din mai multe documente puse la dispoziţia publicului, inclusiv de către Preşedintele Republicii Moldova. Investigaţia lărgită “pornită” şi mimată de PG scapă din vedere anumite personaje direct sau indirect implicate în cele întamplate. Procesul public intern ar putea fi făcut de către cetăţeni cu capacităţile profesionale necesare, cu prezentarea ulterioară a dosarului “Jaful secolului” într-o instituţie credibilă, locală sau internaţională.
  3. Între timp, recuperarea miliardelor poate fi indirect efectuată printr-o condamnare pe viaţă a unor persoane să fie primari: aceiaşi persoană să fie 6 luni primar de orăşel, alte 6 luni – în alt orăşel. Următorul an – câte o lună primar de sate diferite. Avem vre-o 900 de primării şi cred că s-ar putea face lucruri bune cu banii luaţi de către unii indivizi de la gura oamenilor şi copiilor. Să schimbe Parlamentul Legea, ca să fie totul perfect legal. Până când investigaţiile sunt suspendate în instituţiile aflate în captivitate. Da, şi fiscul să aibă grijă de unde primarul condamnat pe viaţă primar ia bani. Să nu bage mâna iar în buzunarul omului sau în rezervele valutare ale Statului (că după câteva luni de primărie va apărea tentaţia preluării controlului chiar şi asupra fiscului local).

Serios, internaţionalizarea investigaţiei este punctul zero al schimbării la faţă a Republicii Moldova.

Autor: Veaceslav Negruța, ex-ministrul Finanţelor
Sursa: vnegruta.wordpress.com

Share.

Tu ce părere ai?