"Education is the most powerful weapon which you can use to change the world." - Nelson Mandela

Monede comemorative emise de BNM în 2014. Care sunt acestea și la ce preț pot fi cumpărate

0

Banca Națională a Moldovei (BNM) a emis pe parcursul anului 2014 nouă monede comemorative din aur și argint. Acestea completează seria Personalităţi, Evenimente Istorice, Monumentele Moldovei, Cartea Roşie a Republicii Moldova și Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare şi Sfânt” din mun. Chişinău. Monedele pot fi folosite ca mijloc de plată şi în scop numismatic.

„Personalități”

Seria a fost completată cu două monede. Una a fost consacrată celei de-a 75-a aniversări de la nașterea distinsului poet, prozator, dramaturg și publicist Dumitru Matcovschi, iar cea de a doua celebrării a o sută de ani de la nașterea Tamarei Ciobanu – una dintre cele mai populare cântărețe din a doua jumătate a secolului XX.

Monedele sunt bătute din argint de calitate proof (calitate superioară) și au valoarea nominală de 100 și, respectiv, 50 lei. Ambele cântăresc 13 grame și au diametrul de 28 mm. Acestea au fost puse în circulație la 20 octombrie 2014 cu un tiraj de 1000 și, respectiv, 500 exemplare. Prețul stabilit de BNM la aceste monede este de 340 lei și respectiv, 305 lei.

 Moneda comemorativă „Dumitru Matcovschi -75 de ani de la naştere”

Moneda comemorativă „Tamara Ciobanu – 100 de ani de la naştere” 

„Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare şi Sfânt” din mun. Chişinău”

Această serie a fost continuată cu două monede – aur și argint dedicate cărturarului, traducătorului, călătorului, geografului și diplomatului moldovean din secolul XVII, Nicolae Milescu Spătarul. Monedele sunt de calitate proof și au valoare nominală de 100 lei și respectiv 50 lei.

Moneda comemorativă „Nicolae Milescu Spătarul” din aur are o greutate de 7,8 grame și un diametru de 24 mm, iar cea din argint cântărește 13,0 grame și are diametrul de 28,0 mm. Ambele monede au fost puse în circulație la 20 octombrie 2014 într-un tiraj de 300 și respectiv 500 exemplare. BNM a stabilit pentru moneda din aur un preț de 4999 lei, iar pentru cea din argint 329 lei.

 Moneda comemorativă „Nicolae Milescu Spătarul” din aur.

 Moneda comemorativă „Nicolae Milescu Spătarul” din argint

„Evenimente Istorice”

În seria „Evenimente Istorice” a fost adăugate două monede din argint de calitate proof. Una dintre acestea a fost emisă cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Legii Supreme a țării noastre – Constituţia Republicii Moldova.

Moneda are valoarea nominală de 100 lei și o greutate de 13 grame. Un diametru de 28 milimetri și a fost emisă cu un tiraj de 1000 exemplare. Pe partea reversă a monedei în plan central este gravată imaginea stilizată a unei cărţi şi patru porumbei. Prețul monedei stabilit de BNM este de 383 lei.

Moneda comemorativă „20 de ani de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova”

Cea de a doua monedă din această serie a fost dedicată Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală cu prilejul celor 125 de ani de la fondare. Muzeul este cel mai vechi din țara noastră și păstrează un tezaur de peste 150 mii de obiecte din colecții de geologie, paleontologie, zoologie, botanică, arheologie, numismatică, etnografie, carte veche, artă populară ş.a.

Moneda comemorativă „125 de ani de la fondarea Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală”

Valoare nominală a monedei este de 50 lei, cântărește 16,5 grame și are diametrul de 30 mm. Tiraj – 500 exemplare. Partea reversă a monedei prezintă în plan central imaginea Muzeului. Moneda costă 382 lei – preț stabilit de BNM. Ambele monede au fost puse în circulație la 21 iulie 2014.

„Monumentele Moldovei”

Moneda comemorativă „Lumînarea Recunoştinţei” – o dedicație numismatică ce reflectă una dintre zidirile mai semnificative din istoria modernă a Moldovei. Aceasta vine să aducă omagiu tuturor eroilor anonimi, care au păstrat cultura, limba și istoria Moldovei.

Moneda comemorativă „Lumînarea Recunoştinţei”

Moneda fost bătută din argint și are o valoare nominală de 50 lei. Cântărește 13,0 grame și măsoară în diametru 28 mm. A fost emisă la 21 iulie 2014 în număr de 1000 exemplare. Pe partea reversă este reprezentată în plan central – imaginea monumentului pe fundal vegetal. Aceastei monede BNM i-a stabilit un preț de 293 lei.

„Cartea Roșie a Moldovei”

Seria respectivă a fost suplimentată cu două monede comemorative. Acestea reprezintă specia de păsări țigănușul și specia de plante bujorul-de-pădure, aflate pe cale de dispariție. Ambele monede au caracteristici identice – sunt confecționate din argint, au valoarea nominală de 50 lei, greutatea – 16,5 g, diametrul 30 mm și tirajul- 500 piese. Pe partea reversă a monedelor este reprezentată în plan central pasărea tigănușul și respectiv bujorul-de-pădure. Monedele au fost puse în circulație la 20 octombrie 2014. Prețul fixat de BNM acestor două monede este de 337 lei.

 Moneda comemorativă „Țigănușul”

  Moneda comemorativă „Bujorul-de-pădure”

Monedele comemorative reprezintă o operă de artă monetară şi se confecţionază de cele mai dese ori din metal preţios – aur sau argint. Acestea se emit în tiraj restrâns şi sunt dedicate unor personalităţi, evenimente istorice, precum şi naturii, ştiinţei sau artelor.

Monedele şi bancnotelor jubiliare şi comemorative sunt comercializate prin intermediul băncilor licenţiate, care vor stabili preţul în mod independent, în mărime de pînă la trei la sută peste cel stabilit de Banca Naţională a Moldovei.

 

Share.

Tu ce părere ai?