"Education is the most powerful weapon which you can use to change the world." - Nelson Mandela

7 Recomandări pentru a controla banii

0

Este mai uşor să economiseşti când ai obiective clare. Spre exemplu:

  • Să-mi cumpăr o casă
  • Să-mi fac planuri pentru perioada pensiei
  • Să-mi susţin copiii la facultate
  • Să călătoresc
  • Să mă căsătoresc

Pentru a avea un plan solid, este nevoie să stabilești o perioadă şi un cost pentru atingerea obiectivelor. Odată ce acestea sunt clare, trebuie să le ordonezi în funcţie de prioritate.

Indiferent de obiectiv, acesta trebuie să fie bine definit. Calculează câte săptămâni sau luni ai din acest moment până la data la care doreşti să-ţi îndeplinești obiectivul, apoi împarte costul estimat la numărul de săptămâni sau luni. Aceasta este suma pe care trebuie să o economisești săptămânal pentru a avea suficienţi bani puşi deoparte.

Un obiectiv este un vis căruia i-ai stabilit un termen de îndeplinire.

1. Dacă nu vezi banii, nu ai nevoie de ei

Economiseşte şi investeşte un procent (de la 5 la 10%) din veniturile brute anuale. Acest lucru poate fi mai greu decât pare. Căută să realizezi un buget solid care îți va permite să monitorizezi cheltuielile şi să planifici modalitatea de a începe să economiseşti chiar acum.

Iți recomandăm că, odată ce reuşeşti să ţii cheltuielile sub control, să depui o sumă lunară în contul de economii. În unele situaţii, economisirea regulată se realizează prin transferul automat al unei cote din salariu într-un cont de economii sau într-un un fond mutual. Ideea este următoarea: dacă nu vedeţi banii, nu aveţi nevoie de ei.

2. Menţine un fond de urgenţă

Dacă încerci să faci economii, şi ai în acelaşi timp o datorie pentru cardul de credit, pentru care se percepe, să spunem, o dobândă de 19,8%, gândește că achitarea acestei datorii în timpul perioadei de graţie, te scuteşte de obligaţia de a plăti dobânda – situaţie valabilă pentru cumpărăturile plătite cu cardul. Odată ce ai achitat datoriile pentru cardul de credit, asigură-te că îl vei folosi doar pentru confortul tău şi plăteşte integral soldul în fiecare lună.

3. Asigură familia

Situaţiile de criză, precum pierderea locului de muncă, o boală sau un accident, pot fi devastatoare din punct de vedere financiar dacă nu ai o asigurare. Regula pentru a încheia o asigurare optimă, este să cauţi să-ţi acoperi doar acele pierderi financiare care ar fi atât de mari încât nu ai putea să le faci faţă.

Dacă cineva depinde de veniturile Dvs., ai nevoie de o asigurare de viaţă care să îi asigure confortul în situaţia în care se întâmplă ceva neprevăzut. În caz de incapacitate, banii pe care îi vei primi de la compania de asigurare vor fi extrem de importanţi până în momentul în care vei începe să obţii compensaţiile de la locul de muncă. Pentru mai multă siguranţă ai grijă să stabileşti poliţele corespunzătoare pentru casă şi automobil.

Pentru ați suplimenta economiile, ai grijă să elimini acoperirile duble. Când contractezi o asigurare (de viaţă, pentru incapacitate, de locuinţă sau auto), asigură-te că ai comparat mai multe oferte şi închei poliţele doar cu o companie care are o reputaţie bună.

Contribuţia la un sistem de pensii privat este de asemenea o bună „paraşută”.

4. Cumpără o locuinţă

Cumpărarea unei locuinţe îți oferă siguranţă, atât dvs., cât şi familiei. Chiar dacă este o cheltuială considerabilă, această achiziţie reprezintă o investiţie cu beneficii importante. Când alegi creditul pentru cumpărarea unei case, trebuie să ai în vedere multe aspecte care sunt importante; vestea bună este că, în genere, creditele ipotecare au dobânzi mai mici decât alte tipuri de împrumuturi.

Pentru achiziţia unei locuinţe (ori pentru a acumula o parte din banii de care vei avea nevoie pentru acest obiectiv), poţi apela şi la sistemul de economisire-creditare. Acest sistem presupune o perioadă minimă de economisire, urmată de obţinerea unui credit cu dobândă fixă.

5. Profită de beneficiile oferite de angajator

Dacă angajatorul susţine pentru angajaţi un fond de economii care presupune să contribuie lunar cu o anumită cotă din salariu, profitaţi de acest lucru, deoarece societatea participă de cele mai multe ori cu o sumă egală celei depuse; astfel de contribuţii comune fac ca economiile să crească într-un ritm mult mai rapid decât în cazul în care le vei realiza singur.

De asemenea, angajatorul poate alege să contribuie la un fond de pensii facultativ pentru angajaţi, şi în acest caz puteţi participa şi dvs. cu o cotă egală. Astfel, economiile pentru perioada pensionării vor fi mai importante.

6. Diversificaţi investiţiile

Pentru a gestiona corect riscurile atunci când faci investiţii menite să sporească randamentul economiilor, este bine să diversifici. E important să alegi pentru investiţii trei tipuri de plasamente: numerar, acţiuni, obligaţiuni.

Odată ce ai stabilit o strategie pentru alocarea banilor între aceste trei tipuri de active, trebuie să diversifici investiţiile şi în cadrul fiecărei categorii. Acest lucru înseamnă că vei cumpăra acţiuni diferite în cadrul unei industrii şi obligaţiuni cu diferite scadenţe. Altfel spus, încearcă să nu pui toate ouăle în acelaşi coş. În plus, nu comite greşeala de a pune majoritatea banilor în investiţii „sigure”, precum conturi de economii sau titluri, pentru că pe termen lung, inflaţia şi impozitele pot diminua puterea de cumpărare a banilor.

Toate investiţiile implică un echilibru între risc şi profit.

Diversificarea reduce riscurile inutile, pentru că banii se împart între mai multe tipuri de investiţii. Pe lângă diversificare, singura strategie eficientă este să investești continuu, păstrând o perspectivă pe termen lung.

7. Scrie un testament

Testamentul reprezintă actul prin care o persoană decide modul în care îi vor fi împărţite bunurile după moartea sa. Acesta se poate întocmi în următoarele forme:

  • Olografă (în cazul în care îl scrieţi singur)
  • Mistică (scris de Dvs., sigilat şi prezentat unui judecător)
  • Autentică, adică legalizat în faţa unui notar public, care te poate ajuta şi cu redactarea clauzelor în concordanţă cu voinţa.

Avantajul unui testament întocmit în faţa notarului este că, în eventualitatea în care cineva vrea să-i conteste conţinutul, o va putea face mult mai greu decât în cazul testamentului olograf. Atunci când decizi să faci un testament, e bine să te consulţi cu avocatul pentru a decide care este forma cea mai potrivită în cazul Dvs. şi ce trebuie să includeţi în acest document.
Câteva lucruri importante de care trebuie să ţineţi cont atunci când întocmiţi un testament sunt:

Desemnează un executor, adică o persoană împuternicită cu administrarea şi distribuirea bunurilor. Dacă ai moştenitori rezervatari (respectiv descendenţi de orice grad, părinţi sau soţ/soţie) legea impune ca o anumită parte a patrimoniului (numită rezervă succesorală) să le revină acestora.

Puteţi decide liber moştenitorii pentru acea parte a patrimoniului care vă aparţine (cotitatea disponibilă). Stabilirea unui tutore pentru copiii minori nu este posibilă prin testament, deoarece persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore trebuie să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire.

Când nu există un testament, transmiterea patrimoniului succesoral se desfăşoară în temeiul legii, către persoanele, în ordinea şi cotele determinate de lege. În această situaţie, bunurile se vor împărţi între descendenţii persoanei decedate (copiii şi urmaşii lor), soţ/soţie, părinţii, fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv, bunicii, străbunicii etc. În cazul în care nu există moştenitori legali sau testamentari, moştenirea revine statului.

Pentru a ne impune voinţa proprie cu privire la modul în care ne vor fi împărţite bunurile, şi pentru a-i proteja pe cei dragi, este foarte important să elaborăm un testament. Începeţi prin a vă inventaria bunurile personale şi decideţi persoanele care doriţi să vă moştenească.

Share.

Tu ce părere ai?